Să te trezești!

Să te trezești! Poate cel mai dificil lucru de făcut în viață... să alergi continuu să devii mai conștient, să te cauți să te regăsești, să afli cine ești și să devii astfel treaz!

După timp îndelungat mi s-a întâmplat să am parte de o trezire după o căutare de ani de zile în care vina pe care mi-o aruncam exclusiv mă făcea să nu înțeleg toate frustrările, neajunsurile și grijile inutile pe care mi le făceam. Cu toate acestea, privirea plină de acuitate conștientă a unui prieten și versurile pline de înțeles ale unei melodii au venit să sprijine efortul interior de a mă regăsi, de a mă căuta interior și de a vedea cine sunt de fapt cu adevărat. Deși m-am speriat și am văzut gunoiul (Pavel numește gunoiul de fapt căcat, asemenea și Sfântului Ioan Gură de Aur în comentariile la epistolele lui Saul devenit Paul, dar asta e altă discuție) din viața mea totuși am mers mai departe încercând să devin mai atent, mai conștient, mai real, mai prezent în prezent și atunci inevitabilul s-a produs: am aflat de fapt răspunsul la frustrarea cea mare a vieții mele.

M-am întors în mine să aflu de fapt că sunt doar la un pas în spatele adevărului, timp în care m-am întrebat continuu unde am fost tot timpul acesta în viața mea? (zbătându-mă între trecutul frustrat și frustrant al frustrărilor mele refulate și viitorul speranței oarbe care totuși nu a murit ultima). Întotdeauna, la un sărut, la o îmbrățișare, la un pas distanță de sănătatea emoțională, psihică, psihologică. Concluzia este cea spusă de Justine Suissa în Naked: Numai tu știi cu adevărat cine ești și numai tu poți schimba modul în care simți și trăiești lucrurile. Am lăsat mascarada, fățărnicia și minciuna, am lăsat toate minciunile să cadă una după alta de pe mintea, sufletul și conștiința mea și m-am dezbrăcat de toate cuvintele și modurile ciudate care îmi acoperiseră viața. Și atunci din acel somn, m-am trezit și am învățat ce înseamnă de fapt să fii treaz, să fii conștient, să fii prezent în prezent; sau, aveam de ales ceea ce făcusem până atunci: să fiu un somnambul care umblă și se îndreaptă spre mormânt, întrebându-mă fără folos și rost, oare unde am fost toată viața în viața mea? Pentru mine trezirea înseamnă un singur, evident lucru: iubește locul și tot ceea ce ține de el (persoane, evenimente și stări)  în care te afli, din toată inima ta, cunoscând de fapt esențialul: asta îți va împlini de fapt viața.

Adevărul pe care l-am aflat despre mine este unul simplu: eu sunt cel responsabil pentru afectarea și dezafectarea interioară a celor din jurul meu dintr-un motiv simplu: am încercat să îi bag în patul meu, în „noul pat al lui Procust” făcut de mine. Adică? În momentele mele de trezire conștientă a conștiinței am încercat să le insuflu celor de lângă mine, conștiința faptului că trebuie să trăim viața conștient, „forțându-i” să accepte ceea ce eu am trăit. Adică, arzând în locul lor, pașii pe care ei înșiși trebuiau să îi urmeze. Neavând răbdarea necesară (care poate fi de la ordinul zilelor, la cel al zecilor de ani) am ales de cele mai multe ori să sacrific persoanele respective motivându-mi alegerile într-un mod extrem de simplu, egoist și superficial: „nu sunt în stare să se schimbe interior”. Și de majoritatea covârșitoare a dăților când am fost pus în fața aceleiași situații, am luat aceeași decizie.

Până azi. Azi am înțeles prin prisma vocii unui prieten profund, că greșeala îmi aparține în profunzime, greșeala trecutului. așa că, pentru prima dată în viața mea am înțeles ceea ce a vrut să spună Frankl prin maxima lui din logoterapie: „Trăiește ca și cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acționat la fel de greșit pe cât ești acum pe ca le să o faci! Adică, prezentul este deja trecutul în care am acționat greșit, astfel că trecutul poate fi schimbat, prin responsabilitatea ta în prezent, mai ales responsabilitatea față de finitudinea și finalitatea a ceea ce faci cu viața și cu tine însuți.

Adică, rămâne responsabilitatea mea dacă accept să mi trăiesc viața responsabil, văzându-mi de sinea și sinele meu sau nu. Eu sunt responsabil să trăiesc responsabil viața, nu să îi responsabilizez eu verbal pe ceilalți prin responsabilitatea vieții mele. Fiecare trebuie să se trezească singur. Noi nu putem fi decât călăuze pentru ei (dacă ne-am trezit cu adevărat). Cât durează trezirea celuilalt? Poate dura o viață întreagă... suntem pregătiți pentru o astfel de perioadă pentru a aștepta trezirea celui de lângă mine pe care îl iubesc? Aceasta este întrebarea de sens pe care fiecare trebuie să și-o adreseze și la care trebuie să îi găsească răspunsul în fiecare împrejurare a vieții.   

 Fii oftalmologul, nu pictorul vieții celorlalți.