Povestea celor cinci prieteni sau un altfel de gând despre lumea de azi...

                                                 


Ȋntr-un tărâm fermecat, departe de lumea noastră de astăzi, au pornit la drum cinci prieteni: Optimismul, Răbdarea, Speranţa, Ambiţia şi Curajul.
 Cei cinci prieteni au pornit în căutarea fericirii, fericire pe care niciunul dintre ei nu o întâlnise până atunci. Un negustor dintr-un tărâm învecinat le-a vândut destul de scump o hartă veche, cu ajutorul căreia cei cinci prieteni puteau găsi fericirea.
 Zis si făcut!
- Cât de greu poate fi, întrebă Curajul?
 - Va fi un drum presărat cu obstacole, dar nu voi da înapoi niciodată, zise Ambiţia!
- Să mergem în căutarea fericirii, spuse Optimismul!
 Harta veche şi scorojită le indica traseul exact pe care trebuiau sa-l urmeze: aveau de trecut prin Câmpia Singurătaţii, pentru ca mai apoi să străbată Pădurea Fermecată, iar la ieşirea din Pădurea Fermecată îi întâmpina Zâna Iubirii, care îi ajuta să străbată Poteca Recunostinţei. Această potecă ducea către o plajă întinsă, acolo unde îi aştepta comoara mult visată .
Cei cinci au pornit la drum. În timp ce traversau Câmpia Singurătăţii, fiorii  reci ai neîncrederii se strecurau încet în sufletele fiecăruia.
- Oare vom termina fericiţi această călătorie?
- Este posibil ca harta cumpărată de la negustor sa fie de fapt drumul nostru spre pierzanie?
 Întrebările chinuitoare i-au însoţit până la ieşirea din câmpie şi am ajuns cu greu la intrarea în Pădurea Fermecată.
La vederea celor cinci, copacii magici au prins viaţă şi au încercat să-i împiedice să-şi continue drumul. Copaci fermecaţi au reuşit să captureze doar pe patru din cei cinci, Curajul fiind singurul care a reuşit scape.
Cuprins de o tristeţe şi de o teama nemărginită, Curajul se gândea cum ar fi mai bine să procedeze.
- Să mă întorc să-i salvez şi pe ceilalţi sau să urmez harta și să-mi continui drumul? Curajul îşi aminti ca mai avea printre provizii o singură cutie cu praf magic,dăruită de Speranţă și că o putea folosi pentru  a-i salva pe ceilalţi. Curajul s-a întors să-și salveze prietenii, iar cu ajutorul prafului magic au reuşit sa iasă cu toţii din Pădurea Fermecată.
Cei cinci prieteni erau atât de încântați că au scăpat teferi, încât au uitat pentru o clipă de comoară mult dorită.
 Ȋn acel  moment s-a auzit răsunând glasul blând al Zânei Iubiri:
- Aţi reuşit! Aţi reuşit să găsiți comoara!
 Cei cinci prieteni priveau nedumeriţi în jurul lor, dar nu vedeau nici o comoară.
 - Cum este posibil ? Ȋncă nu am străbătut Poteca Recunoştinţei care ne va duce la comoara!
- Ba da, ati străbătut-o! Fiecare dintre voi a străbătut cu sufletul această potecă. Fericirea mult visată este în fiecare dintre voi! Trebuie să străbaţi o cale lungă, presărată cu necazuri şi bucuri deopotrivă, cu reuşite și înfrângeri, dar numai cei ce nu se dau bătuţi și luptă în continuare ajung să cunoască fericirea! 

de MB

 

Povestioara pe care tocmai ați citit-o, mi-a atras atenția asupra faptului că oamenii lumii de astăzi sunt foarte triști. Aveam de gând să spun că lumea este tristă, dar de fapt lumea este frumoasă și grea deopotrivă. O să încerc să scriu niște gânduri care oricum nu o să poată să exprime frumusețea acestei povestioare pentru copii. Pentru copiii din noi…

Optimismul, Răbdarea, Speranța, Ambiția și Curajul… 5 prieteni pe care nu îi mai regăsim în lumea de astăzi. Optimiști? Mai degrabă pesimisto-realiști cum se numesc pe sine contemporanii noștri… Răbdarea, nu mai are ce căuta în lumea vitezei și a lucrului instantaneu… Speranța, din păcate a murit de mult în oameni, trăind în ei doar resemnarea. Ambiția? Doar pe cea prostească o vedem manifestându-se, iar Curajul… Oameni curajoși se mai găsesc, dar sunt atât de rari!

Harta cea veche este lucrul uitat de către toți, că fericirea, care este nedespărțită de recunoștință (mulţumire) și de iubire încă mai există și este accesibilă tuturor.

Drumul este greu până acolo… Singurătatea este poate, singura cale accesibilă („Dacă omul nu va spune în inima sa: numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea” – Avva Alonie, Patericul egiptean) în lumea aceasta dezumanizată. Omul lumii de azi este singur... dar omul iubirii și al liniștii care trăiește în lumea de azi, deși singur (față de neregăsirea sa în societate și în modul de a fi al lumii de azi), paradoxal, el niciodată nu este singur. (Un înțelept stătea cu ochii închiși sub un pom. Un ucenic vine și îl întreabă: „Maestre, ce faci aici singur?” la care acesta îi răspunde oftând: „Nu eram singur, dar acum sunt”).

Nu se poate ca obstacolele, fie al trecutului (fiorii neîncrederii), fie ale prezentului (copacii magici), fie ale neputinței umane (îndoiala asupra hărții)  să nu facă și victime producând răni în viața noastră. Numai că dacă avem curajul necesar sa facem trecerea de la egoismul nostru, la vederea celuilalt, ca astfel să ajungem să îl ajutăm să se salveze de propriile neputințe, vom ajungem de fapt la găsirea esenței vieții, a fericirii: iubirea celuilalt (comoara care este ascunsă în noi), iubire dezinteresată, lipsită de orice patimă, care ne deschide calea către Cer, în lumea aceasta presărată cu ”bucurii și necazuri cu reușite și înfrângeri.„

Doar înfrângerea propriului sine, care îi face loc celuilalt să trăiască lângă mine, cu mine, în mine dar și mai presus de mine, poate aduce adevărata fericire în iubire, singura în stare să schimbe fața acestei lumi. Vreau să închei cu gândul prietenului meu intim sufletesc, Viktor Frankl, care spune despre fericire și succes: „Nu ținti spre succes, căci cu cât mai mult îl doriți și cu cât faceți din el un scop, cu atât mai mult îl veți rata. Căci succesul, asemenea FERICIRII, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze și numai așa se și îndeplinește, se întâmplă, ca un efec secundar neintenționat, din acea dedicare a omului față de o cauză mai mare decât el însuși: trebuie să îl lași să se producă nepurtându-i de grijă… Ascultați ce vă spune conștiința să faceți (după ce ai tăcut, ai fugit și te-ai liniștit nota mea) și duceți la bun sfârșit lucrul acela, pe cât de bine îți stă în putință. Atunci vei apuca ziua când vei vedea că pe termen lung - repet: pe termen lung! -   Fericirea va veni, tocmai că ați uitat să vă mai gândiți la ea” Fericirea nu se gândește… se trăiește și în cel mai fericit caz… se împărtășește!